Inima mea poate fi orice: o pajiste pentru gazele, o manastire de calugari crestini, un templu pentru idoli, Ka'aba pelerinului, sulurile Torei si cartea Coranului. Eu cred in religia dragostei, oriunde s-ar indrepta caravanele sale, caci dragostea este religia si credinta mea."

de Ibn 'Arabi

Dumnezeu a devenit copil.

Ce poate fi mai mare decat Dumnezeu şi ce poate fi mai fragil decât un nou nascut. Dumnezeu ia înfătişarea neputinţei extreme. Dumnezeu pentru care nici cerurile nu-s destul de curate, ia trup de ţărână, făptura din noroi unită cu suflet omenesc.

Unindu-se cu creaţia zidită din nimic, nici măcar nu şi-a ales cea mai înaltă din ordinea ierarhiilor îngereşti ci smerită natura omenească de la periferia lumii spirituale acolo unde aceasta se întalneşte cu materia. Şi pe aceasta suferind, spre deosebire de perfecţiunea îngereasca, de consecinţele cronicizate ale căderii adamice.

Ce l-a îndemnat la atâta smerenie pe un Dumnezeu slăvit neîncetat în ceruri de cete îngeresţi?

Puterile îngeresţi se cutremură vazând pe Stapânul si Creatorul lor si al Cosmosului, că este refuzat de obraznica seminţie omenească care permanent se împărtăşeşte de darul lui Dumnezeu, animalele fiind mai generoase în a-I oferi o iesle unde să se nască.

Cât s-or fi uluit să-l vadă pe Dumnezeu venit la oameni, acordându-le această cinstire infinită de a le împartăşi condiţia, iar aceştia vânâdu-l cu toate armatele ca să-l ucidă, omorând 14000 de prunci sperând să-l lichideze.

Unde-i recunoştinta? Unde-i respectul? Unde-i cinstirea? A trebuit bietul Dumnezeu făcut om să fugă de poporul ales de El cărui-a îi dăduse Legea lui Moise şi îi vorbise prin proroci, să se refugieze în Egipt de unde îi scăpase pe aceştia. Întors înapoi, după ce şi-a început de la 30 de ani viaţa publică propovăduind iubirea I s-a rapuns cu ură, iar când după încă 3 ani, s-a dat pe mâna omului, acesta în mai puţin de trei zile l-a rastignit ca pe cel mai mare criminal. Pentru puterile îngereşti, care se intreceau unele pe altele să-I cânte cântari la naştere, situaţia era inimaginabilă. Stăpânul lor chinuit, batjocorit, dispreţuit, trădat, vânat, omorât în cel mai josnic mod, pământul se cutremura primind picăturile de sânge ale Celui ce l-a creat din nimic, soarele şi-a ascuns lumina, pietrele se despicau.

Şi omul?Indolenţă maximă. De atunci si până azi.

Cum petrece omul noaptea de tamâie (Weihnachten – Craciunul in limba germana)?

În noaptea în care porţile cerurilor se deschid, îngerii se revarsă ca in faţa păstorilor, susţinând spectacole de cântări în faţa sufletelor nevinovate, trimiţând ca pe nişte ambasadori ai lor pe copii cu colinzi, în care întreaga natura se înfioara, oamenii dimpotrivă încearcă să închidă cerul, să-şi astupe urechile sufletelor scăldându-se în mocirla satisfacerii instinctelor.

Tu pe cine vei sărbători de Crăciun? Pe tine sau pe Cel ce s-a nascut? În fond a cui zi de naştere onomastica se sărbătoreşte?

Crăciun Fericit!

Ernesto Sabato