ZBORUL » Bogdan

"Zborul dauneaza grav plictiselii, femeile asa si asa" - Bogdan Nisca - 2001, toamna...


  Vlad:

   Daca zborul pentru mine a insemnat cel mai minunat lucru care mi s-a intamplat (si nu stiu cati au plans vreodata de fericire) Bogdan, OMUL care mi-a pus aripa in brate si mi-a spus "Zboara" a insemnat enorm. A insemnat enorm dupa 5 minute dupa ce l-am cunoscut, inseamna enorm si acum, nu multi au darul sa aduca atata bucurie in viata cuiva cum avea Bogdan obiceiul.    Nu stiu daca zborul ar fi avut aceasi savoare daca nu ar fi fost Bogdan, nu, nu ar fi avut in nici un caz. Dupa un timp chiar nu mai imi pasa daca se zboara sau nu, important era ca eram acolo, ca era Bogdan acolo, ca oricum urma o betie, oricum urma distractia, oricum urmau bancurile, oricum urma o galagie generala si un hai, oricum Bogdan era responsabil de toata voiosia, oricum ...    Nu stiu cum suna dar cateodata mi-as dori sa nu fi auzit niciodata de parapanta, sa nu-l fi cunoscut vreodata pe Bogdan, asa nu as fi stiut ce inseamna sa-l fi pierdut. Dar asta ar fi egoism. Bucuriile pe care ni le-a adus prin simplul fapt ca a existat si l-am intalnit sunt enorme.

  Cipi:

   Dupe primul zbor la care Bogdan mi-a dat drumul si il simteam venind in spatele meu, dupa prima aterizare, am simtit pentru prima data in viata ca traiesc si ca tot ce fac in rest nu e important. Dupa al doilea zbor si a doua aterizare, cand am intrat in copac si Bogdan a venit sa ma scoata, era palid si necajit si eu radeam, am simtit ca suntem legati pe veci si mi-a zis ca important este ca in fiecare zbor sa simtit ca te-ai depasit pe tine insuti. Nu exista cuvinte sa descrii ce simiti cand zbori si la fel nu exista cuvinte sa descrii ce simti cand l-ai avut pe Bogdan alaturi, doar o fericire care te invaluie si tasneste din tine ... Acum Pasare esti sus de tot si am credinta ca Dumnezeu iti da zborurile pe care ti le doresti Si poate cateodata, intr-o vrie mai cobori si pana la noi si ne zambesti.


Veneam si eu de sus, si el de sus
Când ne-am ciocnit, oho, ce tristă-i poanta
Căci el era usor uimit, Iisus
Iar eu un biet tâmpit cu parapanta.
(Mircea Dinescu)